NOTELE DEGUSTĂRII și DETALII PRODUS

Cu o compoziţie dominată de soiul Chardonnay, Laurent Perrier brut 0.75L oferă o experienţă gustativă proaspătă, elegantă şi delicată, etalând constant calităţile şi spiritul casei.
Melanjul ideal de Chardonnay 50%, Pinot Noir 35% şi Pinot Meunier 15% conferă vinului o prospeţime diafană. Caracterul sofisticat al strugurilor albi se combină perfect cu aromele fructate specifice celor două soiuri Pinot. Sticla de 75cl este învechită în pivniţă minimum trei ani, deşi legea prevede o învechire de numai 18 luni. Procesul de învechire conferă echilibru şi prospeţime vinului, creând o armonie desăvârşită.
Vinul acestui Laurent Perrier brut 0.75L provine din cel mai pur suc de struguri și, singur, îi permite lui Laurent-Perrier să creeze „La Cuvée”, o șampanie de o finețe deosebită și o prospețime frumoasă obținută după un lung proces de îmbătrânire în pivnițele noastre. Puritatea, prospețimea și eleganța – caracteristici esențiale, exprimate în această șampanie – reprezintă o bună introducere în spiritul Casei.
Casa Laurent-Perrier a fost fondată în anul 1812 de către André Michel Pierlot. Eugénie Hortense Laurent moşteneşte Casa în anul 1925 şi o vinde lui Marie-Louise Lanson de Nonancourt în 1939.
Motivat de pasiunea pentru şampanie şi de respectul pentru valorile tradiţionale, Bernard de Nonancourt, fiul lui Marie-Louise, este o sursă de inspiraţie pentru Casa Laurent-Perrier, căreia îi insuflă spiritul său independent şi creativ. Acesta stabileşte relaţii de parteneriat cu viticultorii locali şi reuşeşte să îmbine armonios inovaţia şi tradiţia. Tot el este cel care creează şi consolidează stilul proaspăt şi elegant al Casei, care de-a lungul timpului a evoluat într-o gamă unică de şampanii cu personalitate complexă, savurate astăzi în peste 160 de ţări.
În anul 1968, Bernard creează prima şampanie rose non-vintage din lume, pe care o îmbuteliază într-o sticlă cu formă specială, inspirată de recipientele folosite pe vremea Regelui Henri al IV-lea pentru păstrarea vinului.
Notele degustării:
Miros: Note plăcute, proaspete şi expresive de flori, citrice şi fructe de livadă mângâiate discret de razele soarelui.
Gust: Aromele delicate de citrice, pere, caise, piersică albă şi mere verzi sunt evidenţiate elegant de perlajul fin pentru a oferi o senzaţie catifelată, plăcută şi îndrăzneaţă pe cerul gurii.
Culoare: Galben pai, cu străluciri aurii.


Consultant Vânzări –
E răcoritor, cu un gust foarte plăcut . E recomandat rece, dar în mod surprinzător nu e rău nici la temperatura camerei.Ideal pentru o ocazie festiva.