NOTELE DEGUSTĂRII și DETALII PRODUS
Acest Vin Prince Vlad Merlot sec 0.75L de culoare roșu-rubiniu cu aroma strugurelui bine copt, cules la maturitate deplină, își trage seva din terroir-ul zonei, ideal pentru vinuri roșii, asemănător celui din Bordeaux.
Buchetul rasat care îmbină aroma de fructe de pădure cu cea de vanilie bine integrată, echilibrat de taninurile ferme, rotunjite de atingerea stejarului, dau acestui Vin Prince Vlad Merlot sec 0.75L un caracter suplu, rotund, catifelat. Poate fi savurat alături de o friptură de porc, miel sau vânat dar și brânzeturi alese.
Cultura tradițională a viței de vie în Vânju Mare Oreviţa este susținută de dovezi arheologice care atestă existența plantațiilor încă din perioada 1000-700 î.Hr. Pe vremea geto-dacilor, producția de vin era atât de mare încât depășea nevoile de consum proprii, devenind un bun de schimb important, în special cu grecii. Scenele de pe Columna lui Traian și medalia bătută de romani după cucerirea Daciei arată nivelul avansat al agriculturii și viticulturii. Documentele istorice menționează donația de terenuri cu viță de vie către Mitropolia Târgoviștei în 1610.
Legenda locală atribuie numele localității Orevița călugărilor care exclamau „O rea viță!” în timpul degustării vinului. În secolul al XIX-lea, podgoriile din zonă au fost grav afectate de atacul filoxerei. Pentru reconstrucția viticulturii, au fost introduse soiuri noi în secolul XX, alături de cele autohtone. Vinurile produse în podgoriile menționate au obținut recunoaștere internațională și au fost premiate cu medalii și diplome la expoziții economice importante.



Recenzii
Nu există recenzii până acum.