Informații produse

Vermouth – povestea unui vin fortificat

Vermouth este o băutură de vin, al cărei gust este îmbogățit cu infuzii și esențe de plante, rășini și mirodenii.

Ceea ce știm drept vermut este că a luat ființă la Torino, la sfârșitul secolului XVIII, punctul culminant al secolelor când oamenii se jucau cu fel și fel de condimente și vin. Acesta a câștigat popularitate datorită culturii cafenelei emergente și a patronatului familiei regale – deoarece, așa cum știm deja, gustul regal este cel mai bun gust, nu?

Guilio Cocchi, este cel care a fondat în 1891 prima fabrică de vermouth.

Acesta este creat pe baza soiurilor roșii, roz și albe de vin. Particularitatea sa este o amărăciune distinctă, în combinație cu un gust dulce și o aromă plină de condimente.

Dar, cu toate că a fost fabricat prima oară de un italian, denumirea este din limba germană, „Wermut” însemnând pelin care este un ingredient cheie în esența de plante.

Compoziția Vermouth-ului :

În ceea ce privește compoziția sa, vermutul trebuie să fie cel puțin 75% vin. Aceasta este apoi fortificat – îmbunătățit prin adăugarea de mai mult alcool – peste care se adaugă condimente și ierburi, în special artemisia (pelin), care trebuie neapărat să fie inclus.

Elementele care intră în compoziția vermutului sunt: vin vechi alb sau roșu, corpolent, (elementul de bază pentru vermut), alcool, zahăr, extract de plante, caramel, acid citric. Vermutul trebuie să conțină în final 15-17°, 140-150 g zahăr la L și 3-4 g aciditate (exprimată în acid sulfuric). Greutatea în prepararea vermutului constă în alcătuirea rețetei de macerat și metoda de extracție a maceratului. Se folosesc tulpini, frunze, flori, fructe și rădăcini.

Istoria Vermouth-ului : 

Originea cuvântului „vermut” este germană și vine de la denumirea populară a pelinului, una dintre plantele care se folosesc la prepararea sa. Totuși, originea băuturii este mult mai veche. Se pare că grecii au fost cei care au inventat-o. Cea mai veche referință vine de la Hippocrate, cel mai vestit medic al Greciei Antice, părintele medicinei. El macera în vin diverse condimente și plante pentru a le păstra și potența efectul terapeutic al acestora. De-a lungul timpului, noi ingrediente au fost macerate în vin, printre care migdale, scorțișoară și miere. Farmaciștii au dezvoltat rețete complexe, destinate vindecării diferitelor afecțiuni.

Călugării, medicii și alchimiștii au păstrat arta macerării plantelor în vin timp de secole. Băutura modernă, așa cum o știm astăzi, a apărut în 1786. Inventatorii, Antonio și Benedetto Carpano, au creat o băutură cu rol recreativ care s-a bucurat rapid de succes. Mai târziu, în 1838, frații Luigi și Giuseppe Cora au industrializat producția, iar în doar câțiva ani au apărut celebrele branduri Gancia, Ballor, Cinzano și Martini. În Franța, brandul Noilly Prat a apărut în 1843, iar Yzaguirre s-a dezvoltat în Spania 40 de ani mai târziu.

Vermouth alb :

Fiecare tip de băutură este diferit și chiar dacă există chiar și vermuturi roze și cu nuanțe aurii, clasificarea lor este simplificată în funcție de produsele dominante pe piață. Cel alb, cunoscut și ca sec sau francez, este transparent sau galben deschis. Pentru că are o cantitate mică de zahăr, are un gust sec, floral și fructat, în care aromele se dezvăluie ușor. Amestecul de plante care se folosesc la fabricarea sa îl face potrivit pentru amestecul cu gin, altă băutură alcoolică aromatizată.

Vermouth roșu :

Varianta roșie, cunoscută și ca dulce sau italiană, este mai colorată și are un conținut mare de zahăr. Deși are un gust puternic, nu este atât de intensă ca lichiorurile dulci, ca de exemplu amaretto. Notele de gust ale băuturii variază între vanilie, cacao, caramel, fructe negre, ierburi aromatice și condimente, ceea ce îl face perfect pentru amestecul cu whiskey sau brandy.

Vermouth-ul in cocktailuri :

Vermutul poate fi consumat de sine stătător, însă experții degustători preferă să nu îl bea în formă pură, ci cu apă sau cu gheață, care îi potențează aroma. Totuși, există și câteva cocktailuri delicioase pe bază de vermouth pe care le puteți încerca.

Martini

Martini este unul dintre cele mai cunoscute cocktailuri din lume. Cea mai interesantă teorie legată de originile acestuia datează din anii 1860. Conform poveștii, un miner a cerut o băutură specială la finalul unei zile de muncă în care a dat de aur, în Martinez, California. Barmanul a amestecat ad-hoc câteva ingrediente și așa s-ar fi născut Martini.

Americano

Când turiștii americani au început să viziteze Italia, aceștia și-au creat un renume pentru faptul că obișnuiau să consume vermutul cu bitter sau în combinație cu alte lichioruri și cu sifon. Așa a apărut expresia „vermut a l’americano“ sau, mai simplu, „L’Americano“. Însă, pe vremea aceea, Americano era mai degrabă o idee decât o rețetă. Acest lucru s-a schimbat pe la 1920, când cel mai cunoscut producător de bitter din Italia, Gaspare Campari, a pus monopol pe ideea de Americano și a brevetat prima rețetă oficială a acestui cocktail.

Negroni

Legenda acestui cocktail îl are în vizor pe contele Negroni, un personaj cunoscut în oraș datorită excentricității sale. Acesta ar fi comandat la un bar Americano, însă i-a sugerat barmanului să înlocuiască sifonul cu gin, deoarece voia ceva mai tare. În scurt timp, toată Florența comanda Americano ,,cum îi place lui Negroni”, apoi moda s-a propagat în toată Italia și, după război, în toată lumea, datorită soldaților americani.

Manhattan

Originile sale sunt învăluite în legendă, dar cea mai populară poveste a genezei lui amintește de o petrecere găzduită de mama lui Winston Churchill, la New York, în cinstea unui candidat la președinția Statelor Unite. Se spune că atunci ar fi fost servit pentru prima dată, la Clubul Manhattan, unde a avut loc petrecerea.

Bronx

Cocktailul a fost inventat de unul dintre cei mai celebri barmani din istorie, Johnnie Solon, care lucra la barul Waldor-Astoria, din New York. Acesta a pregătit băutura pentru un client care pariase că nu se poate inventa o nouă rețetă în mai puțin de un minut. Solon i-a spus Bronx, pentru că obișnuia să meargă des în acea zonă.

Dacă ți-am stârnit curiozitatea si apetitul, îți propunem să alegi din peste 10 sortimente de Vermouth ce le avem pentru tine.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *